Președintele SUA, Donald Trump, a transmis vineri, 6 martie, un mesaj categoric, în care afirmă că el nu acceptă să aibă nicio negociere cu Iranul, ci doar ''predarea necondiționată''.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat vineri, 6 martie 2026, lansarea în consultare publică a unui proiect de Ordonanță de urgență care aduce modificări Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri ...
Președintele american Donald Trump a provocat o undă de șoc în cancelariile internaționale, declarând că este dispus să accepte un regim nedemocratic la Teheran, cu o singură condiție: loialitatea faț ...
Vacanța de Paște a elevilor va începe, în anul 2026, în ziua de sâmbătă, 4 aprilie, ultima zi de cursuri urmând să fie cea de ...
În primele două luni ale anului 2026, Rusia a înregistrat o creștere record a prețului la vodcă. Potrivit datelor Rosstat analizate de publicația „Verstka”, prețul mediu pentru un litru de alcool a cr ...
Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor s-a pronunțat, vineri, în ceea ce privește contestațiile depuse și, astfel, lista ...
Selecționerul echipei naționale Under-21 a României, Costin Curelea, a anunțat, vineri, lista preliminară cu 6 jucători convocați pentru meciurile din luna martie cu Kosovo și San Marino din prelimina ...
Un fost agent special FBI care s-a infiltrat în mafia italiană, cartelurile mexicane și grupări de crimă organizată rusești și asiatice spune că se teme de un singur grup mai mult decât de restul.
Portavionul american USS Abraham Lincoln nu a fost atins de drone iraniene, a declarat vineri, 6 martie, un responsabil american, care a dezmințit astfel o informație difuzată anterior de postul publi ...
Pe măsură ce singurătatea se adâncește într-una dintre cele mai rapid îmbătrânite națiuni din lume, o rețea de femei care livrează băuturi lactate probiotice a devenit o sursă vitală de rutină, conexi ...
Un conflict spontan între doi minori din județul Tulcea s-a terminat la un pas de tragedie. Un adolescent de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de omor, după c ...
Kremlinul ar pregăti o operațiune de influențare a alegerilor parlamentare din Ungaria, programate pentru aprilie 2026, cu scopul de a-l ajuta pe premierul Viktor Orbán să rămână la putere, potrivit u ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results